2012 a fost un an plin de evenimente pentru mine.Dupa ce am
intentat procesul de divort am fugit la tara la casa parinteasca in celalalt
colt al tarii,care era intr-un fel abandonata inca de cand parintii mei au
divortat si nimeni nu a mai stat acolo.Vecina cu bunica,care saraca ma batea la
cap tot timpul sa vin acolo ca ai este dor de mine.Inca de cand ma
casatorisem,sotul nu ma mai lasat sa merg acolo spunandu-mi ca este o pierdere
de timp si bani sa merg acolo…in opinia lui acel satuc uitat de lume nu imi aducea nici un
beneficiu mergand acolo.Mama,saraca,la
trimis si pe fratele meu sa mearga cu
mine acolo…nu stiu de ce avea impresia ca vreau sa ma sinucid sau ceva de genul
din cauza situatiei in care eram la momentul respectiv…bineinteles ca niciodata
nu am avut acest gand in minte,in special din cauza unui barbat.Dar,faptul ca
nu am venit la usa ei cu un copil mic in brate sa ai cer ajutorul,ia pus niste
semne de intrebare.Poate si din cauza ca am facut exact opusul la ceea ce era
normal sa fac.Intotdeauna am fost pe cont propriu si nu am cerut niciodata
ajutorul cuiva atunci cand aveam, poate,nevoie cel mai mult.Intotdeauna am fost
capabila sa gasesc solutii in cel mai rapid mod la problemele pe care le-am
avut.
Intr-o noapte,tarziu pe la ora 11,pe cand eram la casa
parinteasca, stateam afara pe veranda la o cafea si o tigara,cu castile de la telefon
ascultand muzica la maxim volum, am inceput sa ma uit intens pe cer…tin minte
ca era asa frumos cerul instelat, incat, pur si simplu am ramas asa minute in
sir pana am pierdut notiunea timpului.Am inceput sa imi pun mie insumi,fel si
fel de intrebari care de care mai ciudate pentru o fiinta normala.
Am inceput sa ma intreb:De ce simt ca locul meu nu este
aici?Ingerii chiar exista?De ce simt ca am venit aici pe pamant sa ajut cu
ceva?Dumnezeu chiar exista?Am inceput sa
fiu prinsa asa mult de discutia cu mine insumi incat nu ma mai puteam opri din
ea.La un moment dat am simtit ca si cum ceva/cineva ma plesneste dupa cap si
totul incepe sa se invarta cu mine….ca si cum intrasem intr-un tunel si ma
simtea absorbita la propriu in el…ma simteam asa de ametita incat la un moment
ma luase o usoara greata de la atata invartit.Am inceput sa ma sperii deoarece
nu stiam ce se intampla cu mine…nu eram drogata sau beata,desi la un moment dat
am inceput sa cred ca fratiorul meu mia pus ceva in cafea sa imi inveseleasca
starea de spirit,dar nu era asa.El era in treburile lui si nu era pe langa
mine.
Oricat de mult am incercat sa ies din acel tunel si acea
stare in care intrasem nu am reusit nicicum…am inceput sa aud o voce de barbat
in mintea mea si a inceput sa imi spuna:Copil idiot!Cum poti spune ca noi nu
existam cand suntem tot timpul pe langa tine?Cum indraznesti sa spui ca
Dumnezeu nu exista cand el este in noi toti?
L-am intrebat cine este si de ce vorbeste asa cu mine la
care mi-a raspuns:Sunt gardianul tau!Si te rog nu imi face munca si mai
dificila si relaxeaza-te!Tu ai cerut asta si acum vei afla!Intotdeauna iti
place sa fortezi!Acum te rog, goleste-ti mintea si si mai asteapta un pic, ca
vei primi raspunsurile imediat!Nu puteai sa mai astepti,pana venea timpul...iar
daca nu o vei face si nu iti vei goli mintea de aceste ganduri iti va fi greu
sa intri in starea care trebuie si va trebui sa o iei de la capat din nou!
La gatul meu aveam un cristal de cuart primit de la mama in
urma nu cu mult timp in urma.A inceput dintr-o data sa se incarce cu energie si
sa lumineze ca o lampa…era ca si cum,era lumina din intunericul in care
eram in acel moment,pentru ca la acea
ora tarzie din noapte pana si cainii dormeau,asa de liniste era afara si in
jurul meu.Cu cat ma lasam mai mult absorbita de acel tunel cu atat mai mult incepeam sa vad luminite in el.Erau
milioane de luminite in fata ochilor mei.Cu cat ma apropiam mai mult cu atat
puteam vedea mai clar.La un moment dat am observat ca de fapt acele luminite
erau fiinte…fiinte de lumina fara forma…imi amintesc ca am aterizat intr-un loc
unde erau numai ingeri.Am vazut milioane de ingeri si fiecare era cu treaba
lui…m-am oprit la un moment dat cand am vazut un grup de ingeri.Se uitau la
mine ca si cum ei ma cunosteau si erau parte din familia mea si m-au invitat sa
merg in fata unei “entitati” fara forma ,doar energie pura.Cand am atins-o am putut sa vad adevarul despre mine…misiunea
mea pe pamant,am vazut ca originea mea este si ea angelica.La un moment dat nu
am vrut sa vad mai multe si am vrut sa ma intorc inapoi pentru ca mintea mea nu
vroia sa creada asa ceva dar el,gardianul mi-a spus ca trebuie sa vad tot
pentru ca eu am cerut-o acum si nu mai pot da inapoi cand am vazut doar
jumatate din adevar.Iam spus ca nu vreau sa vad mai mult dar a spus ca trebuie
si ca nu e cale de intoarcere pana nu
aflu tot ceea ce am cerut.Am inceput sa ma fortez singura sa ma intorc inapoi.A
fost inutil pentru ca desi am reusit sa ies de acolo vederea mea nu sa inchis
desi aveam ochii deschisi formele energetice tot le puteam vedea in fata
ochilor.Imi apareau in fata ochilor ca niste energii alb/gri care ma urmareau
peste tot.De cate ori ma intorceam cu spatele la ele tot imi apareau in fata
ochilor.Am inceput sa plang in hohote speriata si imploram sa dispara sa nu le
mai pot vedea dar era inutil….tot imi spunea ca am vrut sa stiu adevarul si ca
acum nu mai este cale de intoarcere…
3 zile aceste forme ciudate m-au urmarit peste
tot…3 zile am fost in acea stare…3 zile in care am vazut diferite dimensiuni in
acelasi timp cu lumea fizica…in acele zile am putut sa vad razboiul care va
incepe intre cei luminati si intunecati…apoi
viziunile au inceput sa ma urmareasca.De cate ori eram relaxata si nu ma
gandeam la nimic ele veneau din nou.Dupa,ma simteam ca si cum eram cu un pas
inainte sa se intample ceva…intotdeauna....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu